Starbucks oferă Free Wireless Internet - Fidelizarea clienţilor
E destul de veche ştirea conform căreia Starbucks oferă internet wireless gratuit în incinta restaurantelor sale. Interesant e modul în care s-a abordat această nouă opţiune pe care o oferă ei clienţilor. După două ore gratuite pe zi, pentru fiecare client, aceştia trebuie să plătească. Iar fidelizare pe care au introdus-o de curând, a adus câştigurile companiei la 14% numai din servicii de internet. Mie personal mi se pare un procent foarte mare pentru o cafenea. Ideea ar trebui aplicată şi de alte companii, precum Mc Donalds sau KFC, şi nu numai în SUA.
Sincer, eu recunosc faptul că aş călca mai des printr-un astfel de loc dacă mi-ar oferi avantaje de genul Free Wireless Internet dacă beau nu ştiu câte cafele acolo. Obişnuiesc să umblu cu laptopul după mine şi nu puţine au fost situaţiile în care am bătut jumătate de oraş împreună cu cineva, pentru a avea acces la internet. Probabil m-aţi sfătui să-mi iau un abonament 3G, însă vă mărturisesc faptul că le găsesc prea scumpe şi nu foarte rentabile.
Aşadar, voi cum vedeţi lucrurile? Consideraţi utile astfel de promoţii din partea restaurantelor şi cafenelelor?
Add A Comment