Martin Varsavsky anunţă pe blogul său că în cel mai scurt timp posibil împlinirea idealul FON de a oferi internet fără fir la nivel mondial e pe zi ce trece mai aproape. În momentul de faţă, în lume există 671363 de echipamente FON care acoperă cu semnal WIFI numeroase locuri, unele de o importanţă deosebită. Totuşi nu e de ajuns. Având în vedere că la ora actuală s-a cam atins limita tehnologică a dispozitivelor destinate standardelor actuale, s-a găsit un compromis ieftin şi accesibil oricărui buzunar pentru a îmbina acoperirea reţelelor 3G/3G+ cu viteza şi costul scăzut al echipamentelor WIFI. Cum?
Să ne aducem aminte de ultima întâlnire a bloggerilor craioveni. Am luat parte la această întrunire (aş putea s-o numesc însă la fel de bine şi-o ieşire la un suc/o bere) “însoţit” şi de laptopul meu, în speranţa că voi reuşi să mă conectez la vreo reţea WIFI de prin zonă. N-am avut noroc, fiind disponibile doar unele criptate. De spart cheile de criptare n-aveam nici timp, nici chef şi nici jucăria bine pusă la punct.
Am încercat să mă conectez prin intermediul telefonului Nokia E51, pe care mi l-a dat Marius Blogatu, dar se pare că n-am avut noroc, deoarece nu aveam cablu de date. Via bluetooth, nu puteam pentru că nu aveam eu pus la punct sistemul (n-aveam niciun utilitar de conectare instalat) aşa că m-am lăsat păgubaş, rezumândum-mă la a-l folosi doar pentru a le prezenta unora diverse materiale pe care le aveam salvate.
Se pare că s-a rezolvat şi acest inconvenient. Soluţia a venit însă de unde nici nu m-aşteptam. De la FON, al cărui antreprenor anunţă un parteneriat între Joiku Software şi firma sa. Pe scurt, ce reprezintă asta? Că în curând, vom avea aplicaţii care să ruleze de pe telefonul mobil şi care să fie capabile să partajeze conexiunea 3G/3G+ cu un dispozitiv WIFI-Friendly.
Aşadar, viitorul sună bine. Nu fac reclamă la Vodafone/Connex, dar chiar sună bine 